ЖАНА-ФРАНКО РАУЗЬЕ

source: rauzier-hyperphoto

Artiste français, né en 1952.
Depuis sa sortie de l’Ecole Louis Lumière, Jean-François Rauzier est photographe professionnel, tout en développant un travail créatif personnel.
En 2002, son travail artistique prend une tournure novatrice et radicale : il invente le concept de l’HYPERPHOTO.
Depuis quelques années, ce virtuose des technologies numériques reçoit la reconnaissance des ses pairs. Il est ainsi le lauréat de grands concours artistiques et photographiques : en 2006, le salon Up-date à Berlin lui remet le prix Screenings, en 2008, il reçoit le prix Arcimboldo pour la création numérique, en 2009, il est récompensé par l’APPPF dans la catégorie photographie d’architecture et en 2011 reçoit le prix Eurazeo.
Il expose dans le monde entier: New York, Londres, Los Angeles, Paris ou Séoul…
Ses œuvres plongent le spectateur dans un univers onirique, parfois fantastique. Elles offrent une réflexion sur le réel, la place de l’homme dans la ville, la perception du monde et surtout une invitation au voyage.
.
.
.
.
.
.
.
.
source: villadelarte

Fascinated by photography since childhood, Jean-François Rauzier commenced his studies in the Ecole Nationale Louis Lumière in 1976. For 30 years, he has been exploring painting and sculpture. Enriched by his work with commercial photography, and as a pioneer of the numerical collection, he invented the “Hyperphoto” concept, which allowed him to achieve his artistic goal. The artist was awarded the Screenings prize in 2006, the Arcimboldo prize for numerical creation in 2008 and the APPPF prize in 2009. His work is exhibited throughout the world: New York, London, Los Angeles, Paris, Seoul…

Jean-François Rauzier was immediately captivated by numerical photography when it penetrated the professional market 15 years ago. Ever since, he has been exploring the multiple opportunities offered by digital retouching and has become a “virtual” painter.

In 2002, he created the “Hyperphoto”, a concept which enables him to take on the impossible: to combine both the infinitely big and infinitely small in one image, out of time.

To simulate the illusion of reality, Jean-François Rauzier first had to cope with all the inherent limits of photography and technology. He carved his way by digitally juxtaposing, duplicating, twisting images making it possible for him to reproduce human vision more accurately. As such, he generated a genuine numerical puzzle, in which the pieces are cut out and redrawn from his imagination. This technique provdies numerous, fascinating and unusual details on which the spectator can dwell on.

The multitude of images invites the spectator on a journey through a dream-like, fantastic and timeless worlds. These worlds are filled with icons and references born of the artist’s cultural hall of fame.

A world beyond limits

Jean-Francois Rauzier’s large format photographs transfigure reality. They impose their obsessing frontality and invite the spectator on an unprecedented journey into the visible. Distorting the Euclidian dimension, juxtaposing the whole and the details, they propose a plastic approach that breaks away from the unique point of view of the Renaissance. But above all, these evocative panoramic images place contemporary man at the core of a dizzying network of knowledge that renders him master of a new time-space where the macrocosm and the microcosm, the virtual and the concrete, the rational and the imaginary cohabitate.

In 2002, when he first created what he calls his hyperphotos, Jean-François Rauzier, already a well-known photographer was searching for an artistic approach that differed from the traditional pattern. His quest: “to see at the same time a larger vision and close-up, to stop time and be able to examine all the details of a fixed image”. In other words, in using cinematic language, to which his work often refers, to achieve at the same time a 180° panoramic image and an ultra close-up zoom. Why? To point out, among other things, what escapes the eye, knowledge, and reason. And to find the hidden evidence of an intrigue that presents itself to the viewer in its blinding truth as in Antonioni’s film “Blow-up” or in Edgar Poe’s novel “The Stolen Letter”.

“Fabricated” by the artist on his computer using hundreds of close-ups taken with a telephoto lens, these montages are filled with incongruous or surprising objects. In a sort of cinema scope, they project their deceptive realism: “For that, I’m careful to respect the shadows, reflections, and the true faults of reality”, says their author. Some of these reconstitutions can go up to 2 million pixels and 30 GO! An expertise that permits, for example in “Poppies”, to restitute the amplitude of a field of wheat as well as the insects teaming among its blades of grass, or as in “Paris” to sweep a whole section of the city at night, and yet penetrate the private lives in apartments where the lights are on.

“No lens is able to achieve, in one single shot, the sharpness that I obtain by assembling 200 photos”, explains the artist who works on his screen as a painter on his canvas. On his digital tablet, he crops, redesigns, assembles tree trunks, branches, leaves and other objects and elements collected patiently, at the site, when something inspires a future fantastic, bizarre, or baroque scenario. Inventing tales, unfolding supernatural visions, drawing the spectator into the wanderings of his reveries – this is, in fact his objective. His challenge? Transform the world according to his fantasies, desires, interrogations, and rediscover the magic and strangeness of tales and legends using XXIst century tools. An original and inspired approach for passing from singular to universal and for conjugating the present with the timeless.

Elisabeth COUTURIER Author of “l’Art Contemporain, Mode d’Emploi” (Filipacchi)
.
.
.
.
.
.
source: blckdmnds

Rauzier é conhecido e premiado por criar majestosas imagens em hiper-fotografias através de centenas de outras imagens individuais com 10 mil vezes a resolução de uma fotografia normal. Através de manipulação digital, constrói e reconstrói cenários extremamente detalhados e minuciosamente elaborados, apresentando ao espectador uma narrativa onírica, colossal, com elementos estéticos que mesclam o surrealismo e o hiper realismo, fazendo um convite a desbravar, em todos os ângulos possíveis, seu mundo particular repleto de fantasia.
.
.
.
.
.
.
.
source: ad110

Jean Francois Rauzier，法国广受赞誉的摄影师、艺术家，出生于1952年，作为一个专业的摄影师为近40年来，Rauzier旅行世界各地，探索城市，文明和文化的遗产,在他的不懈追求一种新的媒介表达过程中，最终数字摄影打动了他，由此建立起自己的摄影乌托邦。Jean将上众多照片拼合在一起，组成一幅巨大而异常精细的作品，他将这种艺术形式称为“hyperphoto”（超级照片），灵感来自于他认为一部电影可以吸引观众看几个小时，而一张图片往往只能被关注几眼。Jean的超级照片可以被不断放大，直到你注意到背景中窗户里的某个人或书架上的一本书名，他的一幅作品曾被印制在66英尺宽的平面上，细节仍然保持清晰。
.
.
.
.
.
.
.
.
source: carmen-mafteiblogspot

Jean-François Rauzier este un artist francez, care s-a născut în 1952 şi trăieşte în prezent la Paris. Fascinat de fotografie de la o vîrstă fragedă, Jean-François Rauzier a absolvit prestigiosul Colegiu ” Louis Lumiere”, în 1976. În 2002, activitatea sa artistică a luat o întorsătură radicală şi inovatoare: el a inventat conceptul de „Hyperphoto” care înseamnă “împletit”, adică împreunarea a sute sau mii de imagini de înaltă rezolutie într-un colaj enorm şi uimitor. Imaginile sînt luate cu un teleobiectiv şi asamblate apoi pe calculator.

În lucrările sale monumentale Jean-François Rauzier mixează “marele” infinit şi „micul” infinitezimal, într-o abundenţă de detalii, atît de neobişnuit şi fascinant. Imaginea astfel recompusă digital este modalitatea artistului de a da viaţă la o lume de vis. Lucrările sale scufundă privitorul într-un univers fantastic şi neobişnuit. Ele oferă o reflecţie asupra realităţii, a locului omului în oraş sau pe această planetă, a percepţiei lumii, dar este şi o invitaţie la o călătorie de excepţie.

“Sînt de acord că poate suna ciudat”, explică Jean-François Rauzier cînd a fost întrebat de ce el îşi petrece timpul pentru a produce doar o singură Hyper-fotografie.”Sînt fotograf, pictor şi sculptor de 30 de ani şi aceste tehnici diferite de exprimare le-am explorat pînă în 2001. În acel moment am început meu să lucrez hyper-fotografie şi nu am nevoie să fac nimic altceva. Sînt pe deplin satisfăcut de noua tehnică. Ca fotograf, pot utiliza acest mediu de artă puternic pentru a capta realitatea. Ca pictor, pot controla imaginea mea şi să pun exact ceea ce vreau unde vreau. Şi, ca un sculptor petrec mult timp, ca o meditaţie şi pentru a avea plăcerea de a atinge şi simţi textura,. Apoi mă depărtez pentru a vedea întreaga operă. Hyper-Photo este o combinaţie din toate acestea”, explică Jean-François Rauzier.

Fiecare imagine pe care Jean-François Rauzier o asamblează este un colaj de 600 pînă la 1.000 de imagini individuale, fiecare luate una cîte una folosind un obiectiv pe o perioadă de una pînă la două ore. O dată ce intreaga scena este capturată, Rauzier le lipeşte pe calculator folosind programul Photoshop. Detaliile sînt foarte importante astfel că imaginile sînt contopite atît de bine încît cu ochiul liber nu se pot vedea cînd începe sau se termină fiecare imagine asamblată.

“Am emoţii la început, pentru că nu pot vedea cu adevărat cum va fi imaginea finală. A fost dificil pentru mine cînd m-am apucat de acest gen de colaj. Este exact opusul fotografiei. Ca fotograf clasic, mă uit în vizor, trag cadrul şi am poza mea. În cazul hiper-fotografiei, în vizor vezi doar detaliile. Am încercat un vizor cu unghi larg, ca şi regizorii de film, dar este imposibil să obţii o viziune de 360 ​​de grade. Există tipuri de vizor la 180 de grade, dar imaginea este denaturată atît de mult încît nu să pot să-mi imaginez rezultatul. Aşa că, atunci cînd trag imaginile am doar cîteva idei, dar nu ştiu cum va fi imaginea de final. Este întotdeauna o aventură, o descoperire a unei lumi paralele. Munca mea este de asemenea aproape de bucătărie, cu o multitudine de ingrediente care urmează să fie pregătite”, spune Jean-François Rauzier. Iar personajele care populează oraşele sale ireale sînt la fel de fantastice. Imaginile sale se referă adesea la patrimoniul (arhitectural, literar, cultural, faunier), dar şi la imaginaţia colectivă.

Timp de mulţi ani, acest virtuoz al tehnologiilor digitale a fost recompensat cu numeroase premii şi a primit recunoaşterea colegilor de breaslă. Jean-François Rauzier a cîştigat numeroase premii prestigioase, artistice şi fotografice. În 2006, la expoziţia de fotografie de la Berlin “Up-data”, el a fost distins cu “Premiul Proiecţii”, în 2008, dar a primit şi Premiul “Arcimboldo” pentru creaţie digitală, iar în 2009 a fost recompensat cu APPPF în categoria fotografie de arhitectură. În 2010 a primit Premiul “Eurazeo”. Lucrările sale sînt expuse şi colectate în întreaga lume.
.
.
.
.
.
.
.
source: designbuzzit

Jean Francois Rauzier è già un noto fotografo che si rimette in gioco con un progetto inatteso per il quale solo in parte basta la tecnica fotografica tradizionale, perché si attinge a piene mani alle più recenti tecnologie di manipolazione dell’immagine.
Lo stesso fotografo ha ammesso di aver atteso a lungo la possibilità di intervenire in post-produzione a certi livelli per creare foto di mondi immaginari e irrealizzabili, per molti versi surreali, per altri utopici.
Nasce così la ricca collezione di foto che prendono a prestito paesaggi urbani e naturali, l’arte e la tecnica del mondo antico e moderno rendendo ogni cosa futuristica, nuova, onirica, infinitamente duplicata. Ricorda per qualche tratto le costruzioni di Escher ma ci tornano alla memoria anche le Città invisibili di Calvino e una ricchissima letteratura utopica e distopica.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
source: tochoochoblogspot

El publicista y fotógrafo francés Jean-François Rauzier (o Rozier), es autor de una obra dedicada al género del capricho arquitectónico, muy -demasiado- efectista; pero algunas fotografías recientes, como éstas dedicadas al mítico constructor griego Dédalo (dédalo, ya como nombre común, significa también laberinto, ya que laberintos, y no solo el laberinto de Creta en el que se encerró al Minotauro, fueron todas sus construcciones), son más inquietantes que fáciles.
.
.
.
.
.
.
.
.
source: pavlonewsinfo

Мы все достаточно часто видели в различных фильмах, особенно научно-фантастических, сцену, начинающуюся с крупного плана. Затем, скачком или плавно, масштаб изображения увеличивается, и так много раз, пока нашему взгляду не предстают самые микроскопические детали. Подобный эффект позволяет увидеть нам известный сервис Google Earth, правда конечный результат в большинстве случаев получается весьма размытым.
Так что если Вас интересуют свежие ощущения, которые можно получить, путешествуя через «червоточину» масштаба, то я предлагаю Вам обратить пристальное внимание на гиперснимки французского фотографа Жан-Франсуа Розье (Jean-Francois Rauzier). Эти снимки имеют разрешающую способность, в 10 тысяч раз превышающую разрешающую способность обычных цифровых фотографий, и позволяют рассмотреть изображенные на них объекты с беспрецедентной детализацией и качеством.
Для создания своих снимков Розье не использует какую-нибудь суперкамеру. Он в течение нескольких часов делает сотни и тысячи снимков одного или того же предмета или области с разных точек, после чего начинается долгая и утомительная работа в Фотошопе. Но в результате этого получаются потрясающе красивые фотографии, на которых не видно и следов сшивки.
Как можно увидеть в галерее Розье, его снимки являются больше артистическим и художественным искусством, нежели реалистичной фотографией. Некоторые из них очень красивы, а некоторые просто невероятны. А за просмотром этих снимков можно убить большое количество времени, открывая невидимые на большом масштабе изображения крошечные элементы, какие, к примеру, можно увидеть в каждом окне здания на снимке Лувра.