Petite Mort

source: youtube

Visual surprises abound in this tantalizing contemporary ballet, which blends a classical sensibility with a bold, modern wit. The choreography includes six men, six women, and six fencing foils. The foils are, in many ways, the men’s real dancing partners and sometimes turn out to be more stubborn and willful than a human partner. Kylián also makes playful use of black baroque dresses, which seem to exist both separately from the dancers and molded to their bodies.
.
.
.
.
.
.
.
source: theguardian

he best thing about English National Ballet’s Modern Masters programme is that it gives us the chance to see familiar dancers in a new light. The triple bill was conceived by ENB artistic director Tamara Rojo as an homage to three of the great names of late 20th-century choreography, and as a way of displaying the company to dramatically different effect. The works are far from cutting edge; rather, they represent staging posts in the journeys of men who, for the past four decades, have sought to extend the language of classical ballet and apply it in new ways.

The Czech choreographer Jirí Kylián’s Petite Mort, created in 1991, and set to Mozart’s Piano Concerto in A major, is a chic, chilly examination of eroticism and death. Six men deploy fencing foils with suggestive narcissism, inviting us to enjoy the parallels between the whippy steel and their own ripped physiques. Six women loom from the darkness; they dance with taut, enigmatic melancholy, and it’s fascinating to see spritzy, soubrettish dancers such as Adela Ramírez and Laurretta Summerscales in such gravely sensual mood. The piece, typically of Kylián, is somewhat over-reliant on effect, but the seamless craft and finish of the duets remains astonishing. Rojo is partnered by Max Westwell, a duty he performs with awestruck diligence, while she herself is in lethal form, cleaving the air with huge, scooping arcs of movement.
.
.
.
.
.
.
.
source: wz-newslinede

Düsseldorf. Wieso Mozart? Beging der Meister aus Österreich nicht vergangenes Jahr seinen 250. Geburtstag? Jirí Kylián, der sich auf Mozart versteht, feiert in diesem Jahr seinen 60. Geburtstag. Also heißt es: “Mozart? Mozart!” zur ersten Ballettpremiere der Spielzeit an der Rheinoper als Hommage an einen der großen Choreografen der gegenwärtigen Tanzgeschichte. Mit Petr Zuska, Ballettchef am Prager Nationaltheater, gestaltet ein weiterer Tscheche das dreiteilige Programm.

Sein “Requiem” (2006) eröffnete den Abend im Opernhaus. Das Ballett zum gleichnamigen Opus magnum will nicht Totenmesse sein, sondern Metapher des Daseins. Auch musikalisch reicht es in die heutige Welt: Der zeitgenössische Schweizer Komponist Richard Rentsch ergänzte die Teile, die Mozart nicht mehr vollenden konnte. Mit tiefem Ernst entwirft der Tscheche seine Vision von der ewigen Wiederkehr im schwarzen Guckkasten. Vier Paare – die Männer in Derwisch-Röcken, die Frauen in Trägerkleidern (Kostüme: Keso Dekker) – wirbeln als Menschheit in weit ausholenden Schwüngen, dynamischen Sprüngen und Hebungen vorbei, während eine kleine Familie Individualität verkörpert.

Der Junge trägt ein Mozart-Kostüm, die Mutter (Eriko Yamashiro) ein zeitloses Kleid, derweil der Vater (Valerio Mangianti) im unpassenden Netzhemd irritiert. Ein verhülltes Objekt, das an einen aufgebahrten Sarg erinnert, dient ihnen als Refugium. Erst beim Lacrimosa, wenn mit Anbruch der modernen Zeiten weiße Vorhänge fallen, wird ein gläserner Flügel enthüllt. Ein Requisit, das arg strapaziert wird. Den Menschen, nun in Silbergrau, scheint er Heiligtum. Sie betanzen ihn, starren ihn an, lehnen sich wie Trost suchend daran.

Kylián vermag es, in Mozart hinein zu horchen
Mit dramatischen Effekten und Gesten übersetzt Zuska Rentschs vorwärtstreibende Komposition, die nicht nur formal mit Mozart harmoniert. Das Ballett endet, wie es begann – bei Mozart. Und scheitert an ihm. Zuskas konventionelle Klassik und kühle Eleganz werden dieser Komposition, die das Irdische zu überwinden scheint, nicht gerecht.

Was ein Ballett vermag, wenn ein Choreograf in Mozart hinein horcht, zeigt Kyliáns “Petite Mort” (1991). Sechs Männer, sechs Frauen und sechs Florette bevölkern den Kosmos, den die langsamen Sätze aus den Klavierkonzerten A-Dur und C-Dur (sensibles Klaviersolo: Cécile Tallec) entwerfen. Die Männer in fleischfarbener Unterwäsche demonstrieren Männlichkeit, Kraft und Eros, wenn sie mit den Klingen umspringen, als wären sie Geliebte.

Doch das zur Umarmung gebogene Florett gibt den Macho auch der Lächerlichkeit preis. Und die Frauen, die hinter Reifröcken auf Rollen stehen, offenbaren ihr wahres Wesen, wenn sie dahinter hervortreten – in Dessous. Über dieser Selbstironie scheint Mozart wie ein wohlmeinender Vater zu lächeln. Die Verrenkungen und Schnörkel, die Kylián in seine einfallsreiche Formensprache integriert, verweisen auf die Unzulänglichkeiten des Menschen. Im Tanz leben die Figuren Stolz, Freude, Lust und Verwundbarkeit aus. “Petite Mort”, auf französisch “Orgasmus”, scheint der übermütige Nachhall einer Erregung.

Turbulenter noch geht es in “Sechs Tänze” (1986) zu Mozarts gleichnamiger Komposition zu. Vier Paare, weiß geschminkt und gepudert, tollen in bizarren Bewegungen über die Bühne – als hätte Kylián eine Dienerschaft aus dem 18. Jahrhundert bei einem frivolen Stelldichein erwischt.

Kopflose Krinolinen treiben die Burleske auf die Spitze, die als running gag vorüber rollen: ob mit dem Florett im Torso oder einem Apfel mampfenden Mann dahinter. Doch reicht Kyliáns feinsinniges Verständnis der Komposition tiefer. Sie spiegelt nicht nur ihren Humor wieder, sondern kommentiert auch die Ruhelosigkeit des Menschen.

Jirí Kylián Geboren in Prag, Studium am Konservatorium und an der Royal Ballet School London.

Engagements Stuttgarter Ballett unter John Cranko, wo 1970 die erste Choreografie entsteht. Seit 1975 dem Nederlands Dans Theater (NDT) verbunden, bis 1999 als Direktor und seither als ständiger Choreograf und Berater. Mit seinen Werken machte Kylián das NDT zu einem weltweit gefeierten Ensemble.

Auszeichnungen Kylián ist u.a. Offizier des königlichen Ordens von Oranje-Nassau, Officier des Arts et Lettres, zweimaliger Träger des Prix Benois, dreimaliger Preisträger des Nijinsky-Awards.
.
.
.
.
.
.
.
source: antena3ro

Classical Symphony” în coregrafia luiYuri Possokhov, „Petite Mort” în coregrafia lui Jiři Kylián şi „Marguerite and Armand”, în viziunea lui Sir Frederick Ashton sunt unite în cadrul unui triptic extraordinar de balet care investighează prin mijloace inovative de expresie corporală posibilitatea de a reda simbolic trăiri individuale și relații interumane general valabile. Fiecare dintre cele trei lucrări prezentate în cadrul acestui spectacol reprezintă o adevărată provocare pentru membrii Companiei de Balet a Operei Naționale București, o companie specializată în dans clasic, balerinii experimentand cu această ocazie noi stiluri coregrafice care imbină elemente de dans clasic cu cele ale dansului contemporan.

„Classical Symphony”, în coregrafia lui Yuri Possokhov, a avut premiera în anul 2010 la San Francisco Ballet, spectacolul fiind ulterior preluat de mai multe companii de prestigiu din lume, printre care Bolshoi Theatre din Moscova, Atlanta Ballet şi Cincinnati Ballet. Lucrarea prezintă o lume imaginară, cu personaje magice care ilustrează relaţii interumane într-un spaţiu descris ca un vis prin lumină şi culoare.
„Acesta este unul dintre acele spectacole de balet care ţine publicul în tensiune până la ultima notă muzicală. Este plin de virtuozitate, cu mişcări contrastante: în timp ce partea de sus a corpului este plină de fluiditate, exactitatea mişcării picioarelor debordează de energie. Pentru mine acest balet reprezintă o nouă provocare şi o nouă oportunitate de a încerca un alt stil”.
Cristina Dijmaru – prim-solistă, despre ,,Classical Symphony”.

,,Este un balet foarte greu din punct de vedere tehnic, de asemenea este foarte rapid de aceea la început ne-a fost greu să ţinem ritmul. Este diferit ca stil, deşi pleacă de la clasic, are mişcări care duc spre dans contemporan, mai ales în ceea ce priveşte braţele și oferă o libertate de mişcare pe care nu o avem în baletul clasic”.
Bianca Fota – prim balerină , despre ,,Classical Symphony”

,,Sunt multe referinţe pentru zbor deoarece lucrarea oferă şansa balerinului de a efectua salturi înalte, ceea ce pe mine mă avantajează. Este o provocare.”

Barnaby Bishop – solist, despre ,,Classical Symphony”

,,Petite Mort”, în coregrafia lui Jiří Kylián, a avut premiera în anul 1991 în cadrul Festivalului de la Szalsburg, la împlinirea a doua secole de la moartea compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart. Pentru această lucrare el a ales două fragmente din cele mai frumoase și mai cunoscute concerte pentru pian și orchestra ale lui W.A.Mozart, Concertul nr. 23 pentru pian şi orchestră în La major, K488 – Adagio şi Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră în Do major, K 467 – Andante, alăturându-le stilului său coregrafic în cadrul unui spectacol fascinant de dans contemporan caracterizat prin mişcări surprinzătoare, imagini sugestive şi forţă interpretativă.

„Este pentru noi o experienţă unică, un stil de dans pe care avem mai rar ocazia să-l practicăm, o coregrafie intensă care pe mine m-a pregătit, care mă ajută să mă exprim foarte bine. Este un balet foarte bine structurat. Toate coregrafiile lui Kylián sunt unice în felul lor, reprezintă un stil pe care nu îl regăseşti în altă parte.”

Bianca Stoicheciu – solistă, despre ,,Petite Mort”

,,Pentru mine această experienţă este un vis devenit realitate. Cunoşteam lucrarea şi o privesc cu umire şi admiraţie pentru că mi se pare că în ea s-au întâlnit două genii, compozitorul, Wolfgang Amadeus Mozart şi coregraful, Jiří Kylián. Dacă în „Falling Angels” , o altă lucrare semnată Kylián în care am dansat totul se baza pe ritm, aici totul este poezie. Totul pluteşte şi se contruieşte foarte uşor de aceea este extraordinar.”

Marina Minoiu-prim-solistă, despre ,,Petite Mort”

,,Jiří Kylián este un coregraf genial, îmi plac foarte mult toate coregrafiile lui. Este o provocare pentru noi să abordăm un alt stil decât cel clasic, mai ales că la ultima lucrare a lui Kylián de la Bucureşti băieţii n-au avut prilejul de a dansa, aşa că am aşteptat acest moment cu nerăbdare. Este un balet dificil de dansat. Trebuie să fim într-un sincron perfect, neavând în acel moment, când folosim floretele, un fond muzical. Trebuie să ne sincronizăm în funcţie de respiraţia fiecăruia.”

Bogdan Cănilă – prim-solist, despre ,,Petite Mort”

,,Marguerite and Armand”, lucrare coregrafică ce poartă semnătura lui lui Sir Frederick Ashton, a fost creată în anul 1963 special pentru cuplul de dansatori Margot Fonteyne – Rudolf Nurieev. Realizat în stil neoclasic și caracterizat prin inovații subtile în ceea ce privește mișcările dansatorilor, baletul are drept sursă principală de inspirație de romanul şi piesa de teatru „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul şi reproduce tragica relaţie sentimentală dintre o celebră curtezană a Parisului şi un tânăr a cărui familie încearcă să-l îndepărteze de femeia iubită.

Cu ocazia premierei de la București, prim-balerina Alina Cojocaru va fi prezentă din nou pe scena Operei Naționale București dansând pentru prima dată în această lucrare creată de Sir Frederick Ashton.

,,Găsesc acest personaj de-a dreptul fascinant. Am făcut o documentare în legătură cu rolul şi de unde provine această poveste, viaţa Margueritei Gautier, şi am cercetat legătura dintre ea şi Marie Duplessis. Faptul că această poveste este inspirată de o serie de întâmplări adevărate m-a fascinat,m-a făcut să caut în continuare şi să descopăr mai departe cine este Marguerite Gautier. Cred că este mai interesant de aflat cine este acest personaj înainte de a apărea pe scenă, cum a devenit curtezană, cum a devenit o femeie atât de importantă, cum s-a autoeducat, cum viaţa grea prin care a trecut şi pe care ceilalţi n-o cunosc îi dă o alură aparte. Este interesant de aflat cum a ajuns Marguerite Gautier să fie admirată de cei mai de seamă bărbaţi ai societăţii – artişti, muzicieni, oameni bogaţi, nobili. Pentru mine, cea mai mare provocare este de a reda această alură, a femeii care şi-a descoperit sau şi-a creat o anumită putere asupra bărbaţilor.”

Alina Cojocaru – prim-balerină, despre ,,Petite Mort”

,,Pentru mine acest spectacol a însemnat un imbold de a mă repune în formă, dar şi prilejul de a dansa un rol pe care mi l-am dorit de foarte, foarte mult timp. Nu este un rol foarte solicitant, a fost creat pentru o balerină care la vremea aceea era destul de în vârstă pentru dans, pentru Margot Fonteyn. Nu este foarte dificil din punct de vedere tehnic, dar are nevoie de o interpretare deosebită. Spectacolul este construit pe dinamica relaţiei dintre Marguerite şi Armand, dintre aceştia şi Tatăl, Duce şi restul bărbaţilor de pe scenă. Ca femeie, înţelegi foarte bine drama pe care ea o trăieşte şi cred că este o piatră de încercare din punct de vedere interpretativ”.

Corina Dumitrescu – prim-balerină, despre ,,Petite Mort”

,,Visez la acest rol de multă vreme, încă de când eram la Baletul Regal din Londra, sunt îndrăgostit de poveste, de coregrafie, de muzică. Este un balet dificil, este o provocare din punct de vedere tehnic, trebuie să respecţi fiecare pas şi să redai credibil povestea”.
Dawid Trzensimiech – prim balerin, despre ,,Petite Mort”.
.
.
.
.
.
.
.
source: revistasavoirfaire

A coreografia Petite Mort, um balé de surpresas visuais que apresenta sensualidade, humor e a proeza técnica dos bailarinos da Ailey, marca o primeiro trabalho do renomado coreógrafo europeu Jiří Kylián para a Alvin Ailey American Dance Theater. Embalada por dois dos mais populares concertos para piano de Mozart (Concerto para Piano em Lá Maior – Adagio e Concerto para Piano em Dó Maior – Andante), mistura a sensibilidade clássica com a astúcia moderna e corajosa em um duelo inesquecível com seis casais. Nascido na Tchecoslováquia em 1947, Jiří Kylián foi diretor artístico de longa data no Nederlands Dans Theater, onde se tornou reconhecido como um dos coreógrafos mais influentes das últimas três décadas, recebendo muitos prêmios e honrarias internacionais.